Jul
18De ce aş vrea să câştig un Nintendo Wii
Filed Under (Punct şi de la capăt) by Necunoscut on 18-07-2008
Tagged Under : game, joc, jocuri, Nintendo, Nintendo Wii, Wii
Îmi aduc aminte de copilăria mea, nu cred că aveam mai mult de 5-6 anişori şi aveam un Nintendo, aşa cum era pe atunci la modă. Nu calculatoare. “Nintendo”. Eram foarte fericit alături de acea “maşinărie” şi mă minunăţeam şi mă miram eu cum mă pot şi juca “pe televizor”, nu numai să mă uit la filme, emisiuni, etc.
Este vorba despre un concurs, organizat de swaMp pe blogul său, premiul fiind chiar un Nintendo Wii, acesta fiind oferit de băieţii de la LookAtMe.
A trecut multă vreme şi m-am îndepărtat de console trecând la calculator. Nici măcar nu am încercat să mă joc pe Playstation, Xbox sau altele. Nu am avut această ocazie, deoarece mi-am cumpărat un AMD Sempron 2500+. Dar, bucuria nu a durat mult timp, deoarece mai marii producători de jocuri, gen Rockstar Games, THQ, Electronic Arts şi multe altele, s-au hotărât să nu mai scoată pe piaţă jocuri pentru PC, ci doar pentru console.
Dar nu acesta este motivul principal pentru care mi-aş dori un Nintendo Wii. Îmi place spiritul de competiţie şi decât să cumperi această consolă, mai bine o câştigi. Întotdeauna făceam concurenţă cu alţii mai mari şi cu siguranţă iar voi face la acest concurs. Sunt încrezător, cred că am şanse, nu ştiu cât de mari, dar contează că şanse sunt. Şi vorba aia: “Încercare moarte n-are”, pe care ne-au dat-o mai departe străbunii rămâne şi acum valabilă.
Aş vrea să retrăiesc acele momente din copilărie în care mă jucam cu Nintendo-ul “cel vechi”, mă jucam Mario, Dots, Ping Pong şi altele cunoscute de lumea-ntreagă, jocurile de care cu siguranţă s-a bucurat toată lumea când era mic şi care acum au dispărut făcându-le loc celor mai noi jocuri, 3D. Acesta este motivul principal pentru care mi-aş dori acest premiu!

